miercuri, 11 iunie 2008

Painea de pe apa Cociovalistei

De la Balotesti, la dreapta, spre Manastirea Caldarusani. Drumul trece prin sate lungi, strajuite din zare de ramasite din codrii Vlasiei. Pana sa ajungi la apa Cociovalistei - al carui nume e dat de plaurul pe care, mai demult, locuitorii il foloseau in loc de pluta, sa treaca apa de la un mal la altul; "cocioc" inseamna "plaur" - opresti la brutarie sa cumperi o paine. Paine rotunda, semialba si cu un gust tocmai potrivit sa-l asociezi cu cel al carnii preparate pe gratarul cu carbuni, la umbra padurii. Ori, daca mergi la manastire si-i zi de pomenire a mortilor, tot aici opresti sa cumperi colaci sau prescuri. Se stie ca la brutaria din Moara Vlasiei (Ilfov) poti gasi painea pentru hrana sau pentru pomenire, dupa cum ai nevoie.
Crezi ca asa a fost dintotdeauna, insa Florentina Carstea, patroana de acum a brutariei, iti infirma parerea asta. Vreo 6 ani, "dupa marea vandalizare" (adica dupa 1989, cand "in chip democratic", fiecare a luat ce-a putut din moara si din brutarie), la Moara Vlasiei nu s-a facut paine. "In ‘95, eram in vizita la Caldarusani, la manastire, cand am vazut zidurile in paragina ale vechii brutarii. M-am gandit ca pot incerca sa fac ceva, aici. Si n-a fost chiar asa de usor".